Tu ți-ai găsit Drumul În Drept?

Este întrebarea la care vrem să te ajutăm să găsești răspunsul, deoarece conștientizăm faptul că dezvoltarea personală si  profesională a unui tânăr depind doar de alegerile pe care singur le face.

Ghidul de Carieră este destinat viitorilor absolvenți în căutarea propriului drum juridic, prin prezentarea oportunităților educaționale și profesionale pe care acest domeniu le oferă.

În cadrul acestui proiect viitorii absolvenți vor avea posibilitatea de a-și seta din timp obiectivele dezvoltării lor conform abilităților și competențelor proprii, așa încât deciziile pe care le vor lua să fie conștiente și responsabile.

Ei vor deveni mai competitivi și informaţi cu privire la oportunităţile pe care domeniul juridic le oferă, și vor avea o imagine mai clară asupra capacităților necesare pentru urmărirea unei anumite meserii juridice.

Astfel, vor avea posibilitatea să îşi seteze din timp obiectivele de carieră conform abilităţilor si competenţelor lor.

De ce Drum În Drept?

  • pentru că Drum În Drept va fi prima platformă dedicată dezvoltării educaționale și profesionale a studenților și tinerilor juriști
  • pentru că urmărim să impulsionăm competitivitatea și proactivitatea în rândul acestora;
  • pentru că avem nevoie de modele care să ne inspire alegerile pe care le facem;
  • pentru că vrem să descoperim alternativele din cadrul domeniului juridic și modul în care putem beneficia de ele;
  • pentru că prin resursele de care dispune, ELSA poate facilita accesul către oportunitățile oferite studenților și tinerilor juriști.